Madonna va cânta în finala Eurovision. Ce sumă va primi cântăreața pentru prestație

Madonna va cânta în finala Eurovision. Ce sumă va primi cântăreața pentru prestație
Publicat: 16/05/2019, 17:14

Recitalul cântăreței americane Madonna anunțat pentru finala ediției de anul acesta a concursului Eurovision era pus sub semnul întrebării, deoarece artista nu semnase un contract oficial cu organizatorii, European Broadcasting Union, potrivit Le Figaro.

Reprezentanții artistei au confirmat apariția ei la celebra competiție în luna aprilie, însă organizatorii Eurovision au declarat, luni, că aceasta nu a încheiat cu ei o înțelegere oficială privind recitalul.

„European Broadcasting Union nu a confirmat niciodată prezența Madonnei”, a afirmat, luni, Jon Ola Sand, coordonatorul executiv al concursului. „Dacă nu avem un act semnat, ea nu poate urca pe scenă”, a continuat acesta.

Însă, ulterior, organizatorii au negat faptul că recitalul cântăreței nu va mai avea loc. Ei au susținut că negocierile dintre ei și reprezentanții artistei sunt încă deschise.

„Avem un artist pe care ne-ar plăcea să-l vedem participând la Eurovision și pe care ne-ar plăcea să îl primim pe acea scenă. Dar, pentru a face acest lucru, trebuie să avem un cadru legal asigurat”, au afirmat ei. „Deocamdată, ne aflăm în negocieri, în faza finală a acestora – dar, dacă nu vom încheia un contract săptămâna aceasta, ea nu va urca pe scenă”, au continuat aceștia.

Madonna a ajuns în Tel Aviv miercuri, cu o echipă de 140 de persoane. Artista urmează să interpreteze două piese în timpul finalei competiției. Primul dintre cântece va apărea pe viitorul material al discografic al artistei, „Madame X”, iar al doilea este un hit mai vechi.

Presa britanică a scris că Madonna va primi pentru recitalul său un onorariu de 1 milion de dolari.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită și „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna, în vârstă de 60 de ani, este și cel mai bine vândută cântăreață din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Cel de-al 14-lea album de studio al Madonnei va fi lansat spre sfârșitul acestui an și va fi promovat printr-un turneu, primul, după trei ani de pauză.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 are loc la Tel Aviv, după ce precedenta ediție a competiției muzicale a fost câștigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Aceasta este pentru a treia oară când Israelul este gazdă a competiției muzicale.

Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Decizie cruntă pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar în luna iunie
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×